V. Stoica

Președintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, și-a exprimat ieri nemulțumirea față de modul în care Guvernul României a distribuit, din nou, sumele din Fondul de rezervă către primăriile prahovene.
Șeful social-democraților prahoveni a prezentat și cifrele din care reiese că localitățile conduse de primari PSD au fost vitregite de fonduri, comparativ cu orașele și comunele ai căror primari sunt membri PNL.
“Fondurile statului sunt la cheremul PNL, inclusiv când vine vorba despre finanțarea cheltuielilor de funcționare a primăriilor! Discriminarea și distribuirea preferențială a fondurilor guvernamentale vor sta la baza plângerilor pe care PSD le va face împotriva tuturor reprezentanților Guvernului liberal care se joacă, astfel, cu destinele prahovenilor!
Este absolut revoltătoare atitudinea guvernanților la adresa celor care au refuzat să îi voteze. Vorbesc de la sine sumele jignitoare pe care le-au primit localitățile care nu sunt conduse de primari PNL.
În Prahova, ca și în celelalte județe din țară, culoarea politică a primarilor a fost din nou criteriul de împărțire a banilor, iar beneficiarii celor mai mari sume au fost primarii liberali”, a fost mesajul postat de Bogdan Toader pe pagina sa de Facebook.
Președintele PSD Prahova a dat și câteva exemple în sprijinul afirmațiilor sale, prezentând comparativ sumele alocate unor primării conduse de social-democrați față de altele conduse de liberali: Slănic (PSD) – 93.000 de lei / Plopeni (PNL) – 391.000 de lei; Aluniș (PSD) – 47.000 de lei / Bălțești (PNL) – 354.000 de lei; Bătrâni (PSD) – 47.000 de lei/ Ariceștii Zeletin (PNL) – 186.000 de lei; Cocorăștii Colț (PSD) – 47.000 de lei/ Cocorăștii Mislii (PNL) – 170.000 de lei; Fântânele (PSD) – 47.000 de lei/ Drajna (PNL) – 209.000 de lei. “Din Parlamentul României, voi apăra drepturile comunităților locale, astfel încât situații de acest gen să devină de domeniul trecutului!”, a mai precizat Bogdan Toader, liderul PSD Prahova.