N. D.

Centrul Județean de Cultură Prahova și Consiliul Județean Prahova invită publicul astăzi, începând cu ora 9.00, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii din Ploiești, la o serie de manifestrări care au rolul de a pune în valoare tradițiile românești. În cadrul unor ateliere demonstrative de creație vor fi prezentate cusături tradiționale și crestături în lemn realizate de către Iulia Goran, respectiv Petre Ghițeanu, meșteri populari. Prin intermediul acestor ateliere se are în vedere valorificarea elementelor de patrimoniu cultural local, care au ca scop și marcarea Zilei Dreptului Internațional Umanitar, cu prilejul Anului European al Patrimoniului Cultural și a Centenarului Marii Uniri. Cu această ocazie va avea loc și vernisajul expoziției: ”Omagiu Învierii – Crestături în lemn”, a meșterului popular ploieștean Petre Ghițeanu.
”Patrimoniul cultural nu se regăsește doar în literatură, în artă sau în obiecte, în poveștile pe care le spunem copiilor și nepoților noștri, în mâncarea de care ne bucurăm împreună, în filmele pe care le vedem și în care ne recunoaștem, ci și în meșteșugurile și obiceiurile pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri”, au motivat organizatorii manifestările care vor avea loc la Palatul Culturii din Ploiești – ateliere demonstrative de cusături tradiționale și crestături în lemn.