Bogdan Chitic

Singura reprezentantă a Ploieștiului pe tabloul Campionatului Național de baschet “sub 13 ani” – echipa Clubului Sportiv Școlar – a debutat, la finalul săptămânii trecute, în noul sezon competițional. Băieții pregătiți de Ionuț Ivan s-au deplasat la București pentru primul turneu al fazei de calificare din cadrul grupei a VI-a preliminare, găzduit de “Arena de Baschet”.
Bazându-se pe un lot format din jucători care au evoluat, în vară, pentru CSȘ Ploiești, în Liga Națională de minibaschet de la Mangalia, dar și pe câțiva dintre baschetbaliștii de generație 2005, sosiți de la concitadina Ploiești Basketball, antrenorul Ionuț Ivan a mers în Capitală cu gândul de a lăsa o impresie pozitivă într-o serie cu patru formații bucureștene, ACS Dan Dacian (2), ABC Laguna și BC Slam, și una din județul Ilfov – CSO Voluntari.
La capătul unui turneu întins pe durata a trei zile, cei mai mici juniori ploieșteni s-au întors cu un bilanț de două victorii și trei înfrângeri, ocupând, la jumătatea fazei de calificare, prima poziție din spatele podiumului, cu 7 puncte. Pentru a fi sigură de prezența în faza imediat superioară a Campionatului Național, și anume cea “de clasificare”, echipa CSȘ Ploiești trebuie să se claseze pe podium la finalul celui de-al doilea turneu al “calificărilor”, programat în perioada 17-19 noiembrie, dar are și varianta menținerii poziției actuale din clasament, în condițiile în care cele mai bune trei locuri 4 din cele șapte grupe preliminare vor avansa, de asemenea, pe segmentul “clasificărilor”.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci CSȘ Ploiești își va continua parcursul, în actualul sezon, pe tabloul “recalificărilor”, ce se va desfășura după criterii geografice, în sistem “round robin” (fiecare cu fiecare) sub formă de turnee, trei la număr conform programării.

Rezultatele înregistrate de CSȘ Ploiești în “Arena de Baschet”:
CSȘ Ploiești – CSO Voluntari 70-32
BC Slam București – CSȘ Ploiești 67-54
CSȘ Ploiești – ACS Dan Dacian 2 București 63-44
ACS Dan Dacian 1 București – CSȘ Ploiești 97-59
CSȘ Ploiești – ABC Laguna București 45-77

Clasament
1. ACS Dan Dacian 1 București (5-0) – 10 puncte
2. ABC Laguna București (4-1) – 9 puncte
3. BC Slam București (3-2) – 8 puncte
4. CSȘ Ploiești (2-3) – 7 puncte
5. ACS Dan Dacian 2 București (1-4) – 6 puncte
6. CSO Voluntari (0-5) – 5 puncte

Lotul echipei CSȘ Ploiești “U13”: Christos Manthopoulos, Ionuț Vasile, Bogdan Marin, Mario Dobre, Andrei Rogozanu, Matei Dobrescu, David Roibu, Ștefan Popa, Bogdan Mihăilă, Dorian Aniculăesei, Agba Rahim-Ghenadi, Vlad Oțelea, Alexandru Dobleagă, Filip Albu.