Poliţia Română dă câteva sfaturi pentru conducerea autovehiculelor pe timp de iarnă în siguranţă. Astfel trebuie să reduceţi viteza în apropierea derdeluşurilor şi a patinoarelor improvizate! Oricând vă poate apărea în faţă un copil cu o săniuţă scăpată de sub control! Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare! În zilele cu ploi, viscol, ninsori, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel că nu se prea asigură la traversare! În condiţii de zăpadă şi polei, renunţaţi pe cât posibil la pedala de frână. Folosiţi cu precădere frâna de motor! Pe porţiunile acoperite cu polei sau gheaţă este contraindicată executarea operaţiei de virare concomitent cu frânarea!