Cardul european de asigurari sociale de sanatate este documentul care confera titularului asigurat dreptul la prestatii medicale devenite necesare in timpul sederii temporare pe teritoriul unui stat membru UE si poate inlocui o asigurare medicala pentru calatorii in strainatate.
Acest document se elibereaza la cererea persoanei asigurate si poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE. Perioada de valabilitate a unui astfel de card este de sase luni, iar costurile pentru eliberarea acestuia sunt suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.
Toate persoanele asigurate in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania, aflate in sedere temporara pe teritoriul unui stat membru din motive turistice, profesionale sau pentru studii, pot utiliza Cardul european de asigurari de sanatate eliberat de institutia competenta din Romania (casa de asigurari de sanatate in evidentele careia se afla inscris asiguratul).
In situatiile in care CAS nu poate din motive obiective sa elibereze Cardul european, aceasta va putea elibera un certificat provizoriu de inlocuire (document cu aceeasi valoare juridica).