Dragos TRESTIOREANU
Numai maine nu-i poimaine – se zice din batrani. Iar, pe 15 martie, cetatenii romani de origine maghiara sarbatoresc Ziua lor. Care, in fiecare an, genereaza tensiuni. Provocate de obraznicia liderilor unei minoritati care tot vor, prin diverse mijloace neloiale, sa se rupa de tara. Dar ceea ce nu inteleg cei care vor sa revina la situatia de dinainte de momentul Pactului Trianon este ca lucrurile sunt cat se poate de simple. Astfel, exista o singura Romanie, a romanilor – indiferent daca originea unor minoritati este alta decat a majoritatii. Deci, nu se va putea pune niciodata, in tara noastra, nici macar problema unei autonomii pe criterii de origine, daramite a unei manifestari care sa si puna in practica asa ceva. Dupa cum si-o doresc, acum, secuii – manati de la spate de o organizatie radicala, subventionata – cu forinti – de dincolo de Tisa, bani pe care nu-i mai justifica in niciun fel si, deci, neaparat trebuie sa faca valuri ca sa-si demonstreze „utilitatea”. Si, atentie !, Uniunea Civica Maghiara, asa se numeste, este in totala scadere de imagine si de sustinere, chiar din interiorul propriei etnii. Nici nu putea fi altfel, atata vreme cat suntem asa de aproape de a deveni membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Cum padure fara uscaturi nu exista pe nicaieri in lume, o mana de scandalagii de profesie se joaca ba de-a declaratia, ba de-a manifestul autonomiei Tinutului Secuiesc. Asta si pentru ca autoritatile nu au o reactie ferma la o asemenea actiune deja anuntata. Se vede treaba ca scalambaielile radicalilor din zona Har-Cov nu i-au trezit din amorteala pe inaltii oficiali ai statului, care stau – desi mai sunt doar doua zile pana la Ziua maghiarimii – tot cu mainile in san. Adormiti de o promisiune a primarului municipiului Sfantu Gheorghe ca nu va fi nici un deranj acolo si ca nu se va cere ruperea de Romania, ci numai se va discuta – asa, in trecere ?! – de o asemenea eventualitate.
Culmea, acesti inconstienti cu pretentii de lideri de opereta isi mai gasesc adepti, printre ai lor, gata sa ridice sabia ! Chiar si renumitul tribun s-a bagat in ciorba asta. A facut-o intr-un fel care le da apa la moara tocmai celor care trebuie blamati. El a cerut spectacol, la Sfantu Gheorghe, locul sarbatorii maghiarimii, dar ceva la modul „haideti sa le aratam noi lor” ! Asta desi, haituit si haitas au, amandoi, aceeasi cetatenie pe buletin sau pe cartea de identitate ! Extremisti din fire ori, repetam, din interes, liderii secuimii ar trebui sa suporte, pe loc, nu doar oprobriul oamenilor cu scaun la cap – toleranti si civilizati -, ci si, mai ales, sa-i ajunga bratul legii, care nu le permite sa-si bata joc de Constitutia tarii in care s-au nascut si traiesc. Presedintele, prezent la Sfantu Gheorghe, pe 15 martie, fiind invitat acolo de catre amintitul primar, are obligatia sacra de a veghea, direct, ca nu cumva, sub ochii lui, sa aiba loc un puci tocmai in inima Romaniei ! Nu trebuie sa mearga acolo la plimbare, ci cu gandul ca romanul nu suporta nesimtirea, minciuna si blasfemia. Au simtit-o asta pe pielea lor – de la huni, la turci si pana la nemti. Si nu le-a fost deloc bine.











