
Partidul Democrat a prins gust de Sinaia
Sinaia este considerata, pe buna dreptate, drept o reduta a Partidului National Liberal. Primarul Vlad Oprea si cei mai multi consilieri sunt membri ai acestei formatiuni politice, iar la Hotelul International, care apartine familiei deputatului liberal Dan Radu Rusanu, au loc, deseori, intalniri intre liderii importanti ai PNL. Si lucrurile puteau sa ramana asa, daca nu ar fi aparut diferentele de opinie in interiorul Aliantei D.A. De cand s-au certat cu colegii lor de guvernare, subordonatii premierului Calin Popescu Tariceanu au parte de surprize. Dar de unele neplacute. Cea mai dureroasa pare a fi aceea ca Partidul Democrat a sunat goarna inregimentarii politice, deschizand larg usile pentru cine vrea sa-si depuna adeziunea. Lucru valabil si la Sinaia, unde organizatia PD este subtirica rau. Insa are potential de crestere. Ca un prim-semnal, democratii au organizat in cea mai cunoscuta statiune prahoveana doua manifestari importante. Mai intai, intre 2 si 4 martie, s-a tinut prima sedinta a noului Birou Permanent Judetean al PD Prahova, prezidat de presedintele Roberta Anastase. Aceasta ne-a declarat ca “de acum incolo, astfel de intalniri vor avea loc nu numai in Ploiesti, ci si in alte localitati din judet, pentru a tine o mai buna legatura cu toate organizatiile noastre”.
Si cum PD pare sa fi prins gust de Sinaia, la sfarsitul saptamanii trecute a avut loc cea de-a doua vizita a democratilor. Mai precis, parlamentarii acestui partid, aflati la primul mandat, au fost chemati la un curs de pregatire politica, in care au fost invatati cum sa gestioneze relatia cu presa, cum sa-si construiasca un mesaj credibil si cum se organizeaza o campanie electorala. Cei care le-au oferit lectii au venit tocmai din Olanda, fiind experti in comunicare si specialisti in ideologia miscarii crestin-democrate. Semn ca PD se pregateste de o confruntare. Una politica, desigur. Dar nu cumva asta inseamna ca liberalii ar trebui sa se impacienteze ?…
I. MAXIM














