Disensiunile din familie i-au tulburat, din nou, Madalinei Manole somnul de veci

Faptul ca divergentele inca nu s-au sfarsit in familia cantaretei Madalina Manole, la aproape doi ani de la trecerea sa in nefiinta, a reiesit chiar si ieri, la Ploiesti, intr-un cadru care ar fi trebuit sa fie unul de cinstire a memoriei artistei decedate in ziua de 14 iulie 2010. Primul sosit la sedinta consilierilor locali, care au aprobat in unanimitate acordarea titlului de „Cetatean de onoare” pentru renumita „fata cu parul de foc”, a fost tatal artistei, Ion Manole, iar la cateva minute a aparut si fostul sot al Madalinei Manole, Petru Mircea. Ceea ce a prevazut toata lumea prezenta s-a si intamplat: cei doi au fost la un pas de a declansa o disputa imediat dupa ce, atat tatal, cat si fostul sot al cantaretei, au primit cate o placheta si cate o diploma de „Cetatean de onoare” in amintirea Madalinei. Daca Petru Mircea s-a rezumat la a multumi consilierilor locali, Ion Manole a solicitat lamuriri – prin intermediar – in legatura cu mormantul Madalinei si a modului in care este intretinut de catre fostul sot al artistei, loc de veci care se afla in cimitirul Bolovani din Ploiesti.
Petru Mircea – contrar asteptarilor – nu a raspuns provocarilor, dar, cu toate acestea, memoria Madalinei Manole – in amintirea careia s-a tinut si un moment de reculegere – a fost oarecum afectata chiar in ziua in care a devenit, post mortem, „Cetatean de onoare” al Ploiestiului.
Violeta STOICA