Reforma invatamantului din vara lui 1948 a fost malefica pentru scoala romaneasca, subminandu-i bazele traditionale. Ea are, totusi, si un aspect pozitiv: dezvoltarea invatamantului prescolar, tinzand spre generalizarea lui. Pentru realizarea acestui obiectiv, era nevoie, in primul rand, de cadre didactice. Desigur au fost utilizate toate vechile conducatoare, dar erau putine si in mare parte fara niciun fel de pregatire. Era nevoie deci de o unitate scolara specializata in pregatirea cadrelor pentru invatamantul prescolar. Solutia cea mai simpla, cea mai potrivita, era transformarea unei scoli secundare in asa ceva.
Aceasta a fost identificata in Liceul Industrial de Fete, despre care am mai vorbit in rubrica noastra. Prin reforma invatamantului toate liceele, cu exceptia celor teoretice, fusesera transformate in scoli medii tehnice.
Cel industrial de fete a devenit Scoala medie pedagogica de educatoare si pentru ca mai era in Ploiesti o scoala medie pedagogica, cea de invatatoare, acesteia i s-a dat numarul 2.
Transformarea a avut un deosebit succes. Nu numai ca vechile eleve nu au plecat, dar au si venit altele de la alte scoli, primite fara niciun examen de diferenta. Planul de scolarizare a fost indeplinit, ba chiar s-au creat cateva locuri supranumerare. Intr-un moment cand tineretul era pregatit preponderent pentru industrie, constructii si agricultura, o asemenea profesie era foarte atractiva pentru fete.
Scoala functiona numai cu eleve la cursul mediu. Gimnaziul unic de pe langa fostul liceu, elevele mici din primele doua clase fiind trimise in clasele VI si VII ale ciclului II de la scolile de unde venisera.
Structura scolii in anul 1948-1949 era piramidala. Exista o singura clasa din anul IV, care va da prima promotie a scolii in 1949. Erau, apoi, doua clase anul III si cate cinci clase anul II si I si se va merge pe cinci clase paralele pana la sfarsitul institutiei. Intrucat efectivele claselor erau mari (intre 40 si 50 de eleve), iar pierderile scolare aproape nule, unitatea a fost foarte puternica.
Localul destinat scolii era corespunzator, ba chiar favorabil procesului de invatamant. Erau 10 sali de clasa, incapatoare, luminoase, igienice, la care se adaugau doua foste ateliere, dintre care unul, foarte mare, putea fi folosit ca sala de sedinte sau de festivitati. Mai erau destule incaperi pentru cancelarii, iar in aripa nou construita (la inceputul perioadei interbelice) era loc destul pentru internat. Mai mult decat atat, internatul (fiind putine eleve de la tara) incapea numai la etajul acelei aripi, cu cantina cu tot, la parter fiind amenajate „salile de meditatie”. Astfel, corpul de cladire, separat construit pe strada Gh.Lazar, dupa 1898, drept grup alimentar pentru internatul liceului, dupa 1938, cand nu mai exista niciun internat aici, fusese cedat Bibliotecii „Nicolae Iorga”. Acum, Bibliotecii regionale i s-a gasit un nou sediu si pavilionul a fost atribuit scolii. Aici s-a amenajat o buna sala de gimnastica, pe care Scoala pedagogica de educatoare a folosit-o din plin.
La inceput, s-a folosit mobilierul ramas de la Liceul Industrial de Fete, dar foarte repede scoala a fost dotata, cu mobilier corespunzator, cu material didactic si intuitiv-aplicativ. Toata zestrea fostului liceu, inclusiv arhiva si biblioteca, au fost trecute noii institutii. Aspectul monumental al edificiului sporea si el prestigiul noii scoli.
Conducerea unitatii au asigurat-o doua cadre didactice, ambele de istorie.
Cea care a infiintat scoala si a condus-o in primii trei ani, pana in 1951, a fost Gabriela Ghiculescu, femeie de o rara energie, buna gospodina si administrator, plina de spirit de initiativa si foarte staruitoare in obtinerea fondurilor necesare pentru dezvoltarea bazei materiale a institutiei. De o rara exigenta, dar si plina de tact in relatiile cu profesoarele si elevele, ea a stiut sa creeze in scoala o atmosfera de ordine, de disciplina, de respect, ca si un puternic spirit de solidaritate. In vara anului 1951, ca o recunoastere a muncii si eficientei ei a fost promovata ca directoare la Scoala medie pedagogica nr. 1 (de invatatoare).
Directia unitatii a preluat-o cealalta profesoara de istorie, Maria Simionescu. A fost, de asemenea, o femeie harnica, de o rara modestie si onestitate. Fara sa aiba temperamentul dinamic al celeilalte, compensa prin puterea de munca, simtul datoriei, punctualitate. A reusit sa mentina scoala pe un drum ascendent si eficient sa continue cu succes tot ceea ce incepuse cealalta.
Paul D.POPESCU
