În dimineaţa zilei de 21.02.2012, V. Fănică a sesizat Poliţia despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, în direcţia Ploieşti – Băicoi, la km 72+400 m a observat un bărbat căzut în zăpadă, în afara părţii carosabile, pe spaţiul de siguranţă aferent sensului de mers Baicoi – Ploiesti.
Poliţiştii au procedat la identificarea bărbatului stabilind că este vorba despre A. Behan. Odată cu lucrătorii de poliţie a sosit o Ambulanţă din cadrul Spitalului Oraşului Băicoi, care a transportat victima la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. La spital a fost examinată clinic, i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, însă, ca urmare a stopului cardiorespirator iresuscitabil a fost declarată decedată la ora 7.39.
La faţa locului au fost identificate obiecte, ce par a proveni de la un autovehicul.
Cadavrul lui A. Behan a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii decesului.