Un studiu recent arata ca adolescentii nu ar trebui sa doarma mai mult de sapte ore pe noapte, pentru a da randament la scoala. Prea multe ore de somn sau de leneveala ar putea determina rezultate slabe la invatatura, potrivit cercetarii. Cercetatorii de la Universitatea Brigham din Utah, Statele Unite, sustin ca un adolescent de 16 ani are nevoie de doar sapte ore de somn pe noapte, nu de noua, asa cum se credea pana acum. “Nu vorbim despre o privare de odihna. Datele spun ca sapte ore sunt suficiente pentru aceasta categorie de varsta”, explica Eric Eide, autorul studiului. In studiu se mai arata ca, odata cu inaintarea in varsta, este recomandat sa dormim tot mai putin. Daca un copil de zece ani are nevoie de noua ore de somn, unul de 12 ani ar trebui sa doarma opt ore, iar un adolescent de 16 ani ar trebui sa doarma doar sapte ore pe noapte. Studiul a fost realizat pe 1.724 de elevi de scoala primara si de gimnaziu din Statele Unite, care au fost supusi la o serie de teste. Rezultatele au fost apoi corelate cu numarul de ore de somn de care au avut parte subiectii.














