• Andrei Volosevici se tine de raportari „umflate”

Ieri dimineata, dupa un weekend in care utilajele de deszapezire si angajatii Rosal ar fi putut sa aduca „la negru” toate strazile din Ploiesti, locuitorii s-au trezit inzapeziti, chiar si in mijlocul orasului. Gramezile de zapada ramase de la prima ninsoare au ajuns la inaltimi impresionante, pentru ca niciun responsabil al municipalitatii nu s-a gandit sa ia masurile normale pentru a nu se bloca, integral, Ploiestiul. Prin urmare, ieri, la prima ora, locuitorii orasului care ar fi vrut sa ajunga cu masina personala la serviciu au avut neplacuta surpriza de a nu putea iesi din parcari sau – in cel mai bun caz – de a parcurge in trei sferturi de ora un drum de doar cinci minute – chiar pe principala artera rutiera a orasului, Bulevardul Independentei. Lipsa de coordonare si nesimtirea care au pus stapanire pe primarul Ploiestiului, ai carui reprezentanti au anuntat, ieri, la pranz, ca „47 de utilaje de deszapezire se afla in teren pentru inlaturarea stratului de zapada din municipiul Ploiesti”, au condus la adevarate blocaje in trafic. De fapt, se poate spune ca „gura pacatosului adevar graieste”, avand in vedere ca, din zecile de utilaje care ar fi trebuit sa fie vizibile pe toate strazile, avand in vedere numarul declarat, operatorul de salubritate avea in teren doar patru autocisterne cu lama – cele mai importante utilaje care ar fi trebuit sa se regaseasca in numar mare pe strazile Ploiestiului, in primul rand pentru indepartarea zapezii de pe carosabil. In plus, angajatii Rosal se plimbau nestingheriti pe strazi, cu lopata la spinare, probabil in cautarea vreunui ploiestean inzapezit, de la care sa scoata un ban in plus, fata de salariu…
Daca, la sfarsitul saptamanii trecute, de buna credinta, am citat informatiile furnizate de catre reprezentantii Primariei Ploiesti referitoare la sutele de tone de solutii si de materiale antiderapante care ar fi fost folosite pentru deszapezire, acordand un credit acestor statistici, de aceasta data, cifrele oferite sunt chiar de domeniul ridicolului si nici nu mai merita prezentate.
In prima jumatate a lunii martie 2010, cu doar doua saptamani inainte ca firma Rosal sa intre in Ploiesti, fostul operator de salubritate – care se ocupa si de deszapezirea orasului – era amendat aproape zilnic. Iata cum suna un comunicat de presa emis de catre reprezentantii Primariei Ploiesti in ziua de 11 martie 2010: „Primaria Municipiului Ploiesti, prin Regia Autonoma de Servicii Publice, a amendat astazi, 11 martie 2010, operatorul de salubritate SC Veolia Servicii pentru Mediu ca urmare a modului in care a efectuat deszapezirea strazilor din oras. Astfel, societatea a fost sanctionata pentru neasigurarea mijloacelor tehnice pentru deszapezire stabilite prin contractul cu Primaria Municipiului Ploiesti si pentru faptul ca nu a intervenit pe urmatoarele strazi: Democratiei, Buna Vestire, Putna, Tarcau, Temisana, Vrancei, Plaiului, Boldescu, Mica, Stejarului, Cibinului, Tarnave, Gheorghe Petrescu, Marin Mehedinteanu, Armasi, Temisana, Targovistei, Al. Odobescu. De asemenea, operatorul de salubritate nu a intervenit nici pe Bulevardul Petrolului si pe bretelele de legatura ale Podului de la Gara de Sud”. De remarcat ca strada Temisana a fost numarata cum numai la pedelisti se poate: de doua ori! Mai mult decat atat, la vremea respectiva, primarul Volosevici era foc si para impotriva operatorului: „Sunt extrem de dezamagit de modul in care operatorul Veolia a inteles sa-si respecte obligatiile contractuale fata de Primarie. Ploiestenii nu au nicio vina pentru indolenta si lipsa de seriozitate a acestei firme. Am dat astazi amenzi de aproape 45.000 de lei, semn ca nu vom tolera asemenea acte de batjocura fata de ploiesteni. Acesta este un semnal si pentru alte firme de salubritate care vor dori pe viitor sa participe la licitatii organizate de Primaria Municipiului Ploiesti. Ori isi fac treaba, ori sunt amendati pana vor regreta ca au incheiat aceste contracte”, spunea edilul Ploiestiului, in martie 2010.
Ieri, orice ploiestean – de la taximetristii care nu au putut onora comenzile din cauza stratului gros de zapada, la pietonii care „se bateau” cu autoturismele pentru un loc batatorit si mai accesibil, dar de pe carosabil – a vazut cu propriii ochi care a fost, de fapt, situatia din teren.
A uitat Volosevici atentionarea din urma cu doi ani, cum ca nu va tolera actele de batjocura fata de ploiesteni? Sau firma colegului sau de partid este exonerata de amenzi, dar toate cheltuielile si materialele antiderapante declarate ca fiind raspandite pe strazi trebuie sa se regaseasca, musai, in factura colosala – aferenta zilelor cu caderi de zapada – pregatita de operatorul de salubritate?
Ca un facut, Primaria Ploiesti a anuntat aseara ca SC Rosal Grup SA a fost amendata, de ochii lumii, cu suma derizorie de… 2,500 de lei.
V.STOICA