Mai multe autoturisme furate in 2011
Politistii au descoperit in Romania – in anul 2011 – 358 autovehicule care erau furate din strainatate. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost descoperite 287 autovehicule, numarul mijloacelor de transport care figurau ca furate a crescut cu aproximativ 24,7 %. Principala tara „furnizoare” de autovehicule furate aduse in Romania a fost Italia, urmata de Germania si de Ungaria.
Traficul cu autoturisme de lux furate din strainatate a fost, si in 2011, „in atentia” lumii interlope transnationale, fiind o activitate ilicita ce aduce beneficii financiare substantiale membrilor retelelor deja specializate in domeniu si extrem de bine organizate la nivelul mai multor state (din Vestul catre Estul Europei).
Pe linia combaterii traficului cu auto furate, politistii au intocmit 231 dosare penale, persoanele implicate fiind romani, bulgari, moldoveni, ucraineni, portughezi, spanioli, olandezi, italieni, albanezi, sirieni, turci si sarbi.
Tribunale specializate pentru cauze de insolventa
O mai buna organizare si evaluare a activitatii judecatorilor sindici, specializarea lor continua si crearea unor tribunale specializate pentru judecarea cauzelor de insolventa sunt o parte dintre propunerile inspectiei judiciare, insusite de catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), in vederea accelerarii acestor litigii, al caror numar a crescut exponential in ultima perioada. Verificarile inspectorilor judiciari au vizat numarul si vechimea dosarelor, numarul de cauze nou intrate si a procedurilor inchise in ultimii trei ani, efectivul judecatorilor sindici si conditiile in care acestia isi desfasoara activitatea. Totodata, reprezentantii CSM au fost de acord cu propunerea inspectiei judiciare privind efectuarea unor verificari directe pentru anul 2012, care sa vizeze situatia cauzelor mai vechi de 10 ani.
A sustras fier pentru a-l vinde
I. Catalin din comuna Filipestii de Padure, sat Ditesti, judetul Prahova, s-a prezentat la sediul politiei unde a reclamat faptul ca persoane necunoscute au patruns in curtea locuintei sale, de unde au furat noua bucati teava metalica in lungime de 4 metri fiecare, cu diametrul de 3 toli. In urma cercetarilor, politistii din localitate au efectuat un control la centrul de colectare a fierului vechi, unde au gasit tevile sustrase, iar in urma cercetarilor au stabilit ca principalul suspect al acestui furt este N. Florin, de 18 ani, din comuna.
Prejudiciul cauzat se ridica la suma de aproximativ 500 de lei si a fost recuperat in totalitate. Suspectului i-a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.













