Ieri, in cadrul Adunarii Generale a Judecatorilor Curtii de Apel Ploiesti, s-a decis, cu majoritate de voturi, initierea unui protest al magistratilor din cadrul acestei institutii, sub forma purtarii unor banderole albe in timpul sedintelor de judecata. Acestia sunt nemultumiti de modificarile si completarile unor dispozitii ale Legii 303/2004 si ale Legii 317/2004, republicata privind raspunderea magistratilor. Potrivit unui comunicat al Curtii de Apel Ploiesti, prin proiectul de lege privind raspunderea magistratilor “se atribuie un rol nepermis ministrului Justitiei, ca reprezentant al puterii executive, in mecanismul de angajare a raspunderii disciplinare a magistratilor – prin reglementarea dreptului de a dispune inceperea cercetarii prealabile”. De asemenea, prin adoptarea actului normativ, in opinia protestatarilor, “ se realizeaza o inasprire fara precedent a raspunderii disciplinare a magistratilor (se majoreaza cu 50 % numarul abaterilor disciplinare)”, care are drept rezultat o “diversificare excesiva a abaterilor disciplinare (… ), imprejurare de natura sa aduca o atingere grava a statutului de independenta a magistratilor, inamovibilitatea constitutionala a acestora devenind una pur declarativa”. In adunarea de ieri s-a mai decis, tot cu unanimitate de voturi, sa fie solicitat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sa sesizeze Comisia Europeana – Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) si alte organizatii internationale ale magistratilor. (F.T.)














