Numerologii din lumea intreaga au intrat in stare de alerta, odata cu apropierea zilei de maine, cu 49 de minute inainte de ora pranzului – 11.11 din 11/11/2011, o aliniere rara a acestor numere, care, pentru adeptii stiintelor oculte, ar putea semnala producerea unor evenimente neobisnuite. In timp ce pentru cei mai multi oameni aceasta concordanta a cifrelor ceasului si calendarului, care se produce o data pe secol, va trece neobservata, numerologii si alti specialisti in ezoterism cauta in acest eveniment existenta unor semne deosebite. Unii evoca inceputul unei noi epoci umaniste, al unei noi armonii in lume, deschiderea unei porti spre o alta dimensiune sau chiar “o bulversare a constiintei”. Mii de adepti intentioneaza sa se intalneasca in aceasta zi pentru a lua parte la diverse ceremonii sau dansuri. Mai multe pagini consacrate acestei date si-au facut deja aparitia pe Facebook. Organizatia spaniola pentru nevazatori Once va organiza o loterie speciala al carei premiu va fi de 11 milioane de euro. Clarvazatorii si cei mai cunoscuti “preoti” ai paranormalului saluta importanta “sincronicitatii” din 11/11/11, precum israelianul Uri Geller, americanca Solara, “experta in numerologie” si autoare a unei carti despre semnificatia numarului 11, sau fanii “Spinal Tap”. Este vorba despre un film din 1984, ce descrie un grup de hard rock, inspirat din fapte reale sau imaginare, in care numarul 11 primeste o semnificatie speciala. Numerologii atribuie numarului 11 puteri paranormale, care ofera un canal de comunicare cu subconstientul. Pentru altii, precum Solara, 11 reprezinta dualitatea dintre bine si rau in lume. Internetul a fost invadat si el de bloggeri care insista asupra caracterului mistic al acestui numar, asociat in mod regulat cu catastrofe, potrivit acestora, precum atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii.