
Spitalul Schuller are una dintre cele mai moderne sectii de radiologie din tara
Pacientii pot fi investigati inclusiv tomografic
La Spitalul Schuller din Ploiesti a fost data in folosinta, ieri, una dintre cele mai moderne sectii de radiologie din tara. Aceasta este dotata cu un aparat performant, de ultima generatie, oferit gratuit de catre Ministerul Sanatatii, ce poate fi utilizat nu numai pentru radiografii, ci si pentru radioscopie si tomografie simpla. Dupa cum ne-a precizat directorul spitalului, dr. Carmen Dumitru, in prezent exista numai 10 astfel de aparate in tara.
Cel aflat in prezent la spitalul ploiestean – una dintre unitatile sanitare din judet cu adresabilitate foarte mare – este produs in Italia si valoreaza 6 miliarde de lei. El inlocuieste un aparat vechi, din anii ’60, care nu va mai fi folosit, din cauza uzurii fizice si morale.
Pentru amenajarea sectiei de radiologie s-au cheltuit 1,4 miliarde de lei, din fondurile proprii ale spitalului. La inaugurarea acesteia au participat conducerea institutiei, viceprimarul Ploiestiului, Radu Socoleanu si alti reprezentanti ai autoritatii locale – in administrarea careia se afla unitatea sanitara.
In prezenta invitatilor si a mass-media, specialistii au efectuat prima investigatie, cu noul echipament medical. Sectia mai beneficiaza de o camera obscura moderna, cu aparat de developare automata a filmelor, astfel incat aceasta operatiune sa nu se mai realizeze manual, precum si spatii destinate medicilor si pacientilor.
A.V.














