Rosen Plevneliev, candidatul din partea conservatorilor, partidul premierului Boiko Borissov, a fost ales presedintele Bulgariei duminica, in cel de-al doilea tur de scrutin, a anuntat Comisia electorala. Dupa numararea a 98% din voturi, Plevneliev a obtinut 52,5% din sufragii, fata de contracandidatul sau, Ivailo Kalfin, din partea Partidului Socialist, cu 47,5%.
Presedintele in exercitiu, Gheorghi Parvanov, provenit din Partidul Socialist, nu a mai putut candida dupa doua mandate succesive. Presedintele bulgar are, in principal, prerogative de reprezentare si este considerat drept autoritate morala, astfel ca scrutinul a avut valoare de test pentru premierul Boiko Borisov, confruntat cu dificultatile economice ale tarii, cea mai saraca din Uniunea Europeana.
In plus, el este sub presiunea permanenta a Bruxellesului pentru mai multa eficacitate in fata coruptiei si a criminalitatii. Victoria partidului sau GERB la prezidentialele si municipalele de duminica intervine la jumatatea mandatului Guvernului, la mai putin de doi ani pana la urmatoarele legislative.
Aceste alegeri au generat din nou suspiciuni de
manipulare, inclusiv traditionala practica bulgara a “cumpararii voturilor”, in special in randul minoritatii rome, practica denuntata de media si de organizatiile nonguvernamentale. Duminica, politia a arestat mai multe persoane in provincie, prinse in timp ce ofereau bani alegatorilor.














