Mii de oameni au stat la coada sa pozeze cadavrul lui Muammar Gaddafi. Libienii vor sa fie siguri ca este mort de-a binele dictatorul care a condus tara cu mana de fier mai bine de 40 de ani. Intre timp, NATO a anuntat ca isi incheie misiunea in Libia, luna aceasta.
O poza cu trupul lui Muammar Gaddafi a devenit cel mai ravnit suvenir pentru libienii fericiti ca au scapat de excentricul dictator. Locuitorii din Misrata, si nu numai, au venit sa vada cu ochii lor trupul neinsufletit al celui care i-a condus timp de peste 40 de ani.
Ucis in orasul sau natal, Sirte, cadavrul Colonelului a fost adus in Misrata si depus intr-un fost magazin de carne, devenit acum o a doua Mecca pentru libieni. Si asa va mai ramane pentru cateva zile, in ciuda faptului ca legea islamica prevede inhumarea la 24 de de ore de la producerea decesului. Astfel noii lideri ai tarii vor sa se asigure ca toti libienii se vor convinge ca Gaddafi a fost ucis.
Venit si el la catafalcul Colonelului, unul dintre liderii Consiliului National a anuntat ca toate procedurile legale in cazul mortii lui Gaddafi au fost finalizate.
Intre timp, secretarul general al NATO a anuntat ca misiunea aliantei va lua sfarsit la 31 octombrie. Oficialul NATO a refuzat sa comenteze moartea lui Gaddafi, spunand doar ca uciderea dictatorului nu a fost niciodata o tinta a misiunii aliatilor.