Camera Deputatilor a adoptat Legea privind regimul deseurilor, dupa ce, la finalul lunii septembrie, Comisia Europeana a atras atentia Romaniei (printr-un aviz motivat) ca nu a implementat prevederile comunitare privind deseurile. Mai exact, la sfarsitul lunii septembrie a.c., Comisia Europeana a transmis Romaniei avizul motivat cu privire la necomunicarea masurilor de transpunere in legislatia nationala a Directivei 2008/98/CE, termenul de implementare fiind decembrie 2010. Legea privind regimul deseurilor, recent adoptata, vizeaza reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor si cresterea eficientei utilizarii acestora prin mai multe masuri, precum introducerea raspunderii extinse a producatorului pentru a consolida reutilizarea, prevenirea, reciclarea si alte tipuri de valorificare a deseurilor.
De asemenea, sunt stabilite programe de prevenire a generarii deseurilor pe baza indicatorilor adoptati de Comisia Europeana. Potrivit noilor reglementari, costurile gestionarii deseurilor sunt suportate de producatorul initial de deseuri sau de catre detinatorii actuali ori detinatorii anteriori ai deseurilor.














