George Friedman, preşedintele companiei americane de consultanţă strategică Stratfor, a afirmat chiar la Bucureşti, că România nu ar trebui să intre în zona euro, care este un proiect eşuat din cauza diferenţelor structurale prea mari dintre economiile statelor membre. “Slavă Domnului că nu sunteţi în zona euro! Nu intraţi!”, a afirmat Friedman într-o conferinţă la BNR, întrebat când ar trebui România să adopte moneda comună europeană. El s-a referit şi la exemplul Turciei, ţară care are, în prezent, cea mai ridicată rată de creştere economică din regiune, după ce i-a fost refuzată, ani la rând, aderarea la UE, iar acum nu mai are în centrul politicilor sale integrarea europeană. Friedman, care s-a declarat un eurosceptic convins, a afirmat că proiectului zonei euro îi lipsesc transparenţa şi predictibilitatea pentru a mai putea fi convingător. “Cred că proiectul zonei euro a eşuat, ceea ce nu înseamnă că şi alianţa europeană e în acelaşi stadiu. Trebuie să fie o mai bună înţelegere a noţiunii europene de suveranitate, a statului naţional aflat în competiţie cu celelalte ţări vecine. Câteva secole de istorie europeană şi-au pus amprenta”, a afirmat Friedman.
La eveniment a participat şi premierul Victor Ponta, care a declarat: “Cred că România trebuie să adopte euro atunci când va fi pregătită şi când va fi pregătită şi zona euro; când vor şti ce vor!”.