Numai 50 dintre cele 204 asociatii de proprietari din Campina s-au inscris in programul local de reabilitare termica. In cadrul acestui program multianual, prin care se urmareste rationalizarea consumului de energie termica in blocurile de locuinte, autoritatile centrale si administratia publica locala finanteaza cea mai mare parte a lucrarilor de modernizare, care constau in captusirea peretilor exteriori ai cladirilor respective cu polistiren expandat, izolarea subsolurilor imobilelor, reabilitarea acoperisurilor si inlocuirea tamplariei vechi cu cea de tip termopan. Conform prevederilor legislatiei privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte, banii necesari acestei investitii se asigura din trei surse: 50% de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local si 20% din fondurile proprii ale asociatiilor de proprietari. Inscrierea in programul local multianual nu inseamna ca reabilitarea termica se va realiza in acest an. Este vorba despre un proiect care se deruleaza pe parcursul mai multor ani, in functie de resursele financiare asigurate de la bugetul local si bugetul de stat, ca si de posibilitatile asociatiilor de proprietari de a sustine acest program prin contributia lor (sumele constituite in fondul de reparatii). „Reabilitarea termica a blocurilor este o tinta permanenta pentru noi, dar depindem si de fondurile alocate de Guvern. Dupa cum bine stiti, de la bugetul de stat trebuie sa se asigure 50% din finantare. De la bugetul local, noi am alocat banii pentru primele blocuri de pe lista, cele de pe Bulevardul Carol I, de la intersectia cu Strada Sondei pana la intersectia cu Maramures. Acum asteptam sa vedem ce bani da Guvernul pentru acest program de reabilitare termica. In cadrul acestui program local multianual, noi am dori sa fie incluse cat mai multe blocuri in procesul de reabilitare termica. Oricum si oricand ar incepe investitia, trebuie sa fim pregatiti din punct de vedere financiar pentru momentul in care se va da drumul la fondurile din bugetul de stat”, a declarat, recent, Horia Tiseanu, primarul municipiului Campina. Aprobarea de catre consilierii municipali a indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea termica a celor sapte blocuri situate pe Bulevardul Carol I, intre strazile Sondei si Maramures, s-a realizat cu multa dificultate, dupa ce proiectul de hotarare respectiv a fost introdus, de mai multe ori, pe ordinea de zi a Consiliului Local Campina. Sa speram ca lucrarile investitiei vor incepe cat mai curand si se vor desfasura cat mai repede!
Adrian BRAD
Acasă Realitatea zilei La Campina, trei sferturi dintre asociatiile de proprietari nu s-au inscris in...