Cu toate ca se afla abia in stadiul de proiect, filmul ”Color of the Cross” – care va prezenta ultimele ore din viata lui Iisus Hristos – a provocat numeroase controverse, din pricina faptului ca rolul Mantuitorului va fi jucat de un actor de culoare.
Potrivit agentiei de presa ANI, Cecil ”Chip” Murray, unul dintre producatorii filmului – ce va avea un buget de 2,5 milioane de dolari – si-a exprimat speranta ca filmul va schimba stereotipurile si va prezenta populatia de culoare din SUA intr-o lumina mai buna.
”Trebuie sa facem ceva cu imaginea negativa pe care o au negrii in America. Cel mai bun lucru care trebuie facut este sa starnim interesul oamenilor si sa combatem rasismul si discriminarea”, a declarat Murray, adaugand ca este foarte posibil ca Iisus Hristos sa fi fost negru.
Rolul principal va fi jucat de Jean-Claude La Marre, care nu numai ca va regiza filmul, dar va scrie si scenariul acestuia. “Color of the Cross” urmeaza a fi lansat in luna noiembrie a acestui an.














