Persoanele cu dizabilitati au la dispozitie rampe de acces pe stadionul ,,Ilie Oana’’
Stadionul ,,Ilie Oana’’ din Ploiesti este prima institutie din Prahova care a primit Marca Accesibilitatii, o certificare acordata de Fundatia Motivation institutiilor care au rampe de acces corespunzatoare pentru utilizatorii de scaun rulant. Stadionul ,,Ilie Oana’’ a fost inaugurat in toamna anului 2011 dupa ce a fost reconstruit de la zero.
Arena ploiesteana este considerata unul dintre spatiile care pot fi folosite fara asistenta de utilizatorii de scaun rulant, iar ca urmare reprezentantii Fundatiei Motivation au tinut sa certifice acest lucru. De asemenea, trebuie mentionat ca, dintre cele 15.000 de locuri ale stadionului, 18 sunt special amenajate pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii, existand posibilitatea ca numarul acestora sa fie extins, in functie de solicitari. Fundatia Motivation Romania va continua sa acorde certificate „Marca Accesibilitatii“ si celorlalte institutii prahovene declarate accesibile.
Targul ,,Cariere in alb’’ se va desfasura incepand din aprilie
MedPharm Careers, cel mai mare targ de locuri de munca din Europa in domeniul medical – ,,Cariere in alb’’-, va reveni in Romania pentru a opta oara, in luna aprilie, cu sute de oferte de locuri de munca in strainatate pentru medici, asistente, dentisti, moase, kinetoterapeuti si pentru alti profesionisti din sanatate. Potrivit unui comunicat al organizatorului, oferta locurilor de munca pentru domeniul medical este pentru tari precum Marea Britanie, Germania, Elvetia, Franta, Belgia, Norvegia, Suedia, Danemarca etc, iar salariile incep de la 3000 de euro. In plus, tot pe agenda targului sunt trecute si alte evenimente: seminarii si workshopuri despre oportunitatile de dezvoltare profesionala in domeniul sanitar, dar si posibilitatea de a participa gratuit la un curs de engleza medicala.
Primul eveniment va avea loc in Bucuresti, in data de 20 aprilie a.c., urmand apoi ca targul sa se desfasoare si in alte orase din tara. Persoanele interesate pot afla mai multe detalii accesand site–ul https://www.careersinwhite.com/Job-Fairs/ROMANIA.
Reprezentantii medicilor si ai pacientilor s-au intalnit cu ministrul Sanatatii
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, s-a intalnit succesiv cu reprezentantii Colegiului Medicilor din Romania si cu reprezentantii asociatiilor de pacienti. Cu acest prilej, Eugen Nicolaescu a reafirmat intentia Ministerului Sanatatii de a elabora si implementa urgent modificarile legislative necesare pentru functionarea sistemului public de sanatate in conditii de echilibru economico-financiar si pentru reducerea cheltuielilor nejustificate. Totodata, ministrul de resort i-a asigurat pe reprezentantii asociatiilor de pacienti ca unul dintre obiectivele sale este regandirea programelor de sanatate in beneficiul bolnavilor.
De asemenea, ministrul a mai precizat ca managerii responsabili de programele de sanatate vor avea printre atributii si obligatia de a tine o legatura stransa cu asociatiile de pacienti. La randul lor, atat reprezentantii Colegiului Medicilor din Romania, cat si ai asociatiilor de pacienti au precizat ca sustin demersurile ministrului Sanatatii si ca isi doresc o reforma reala, constructiva si benefica pentru pacient.














