Un bărbat domiciliat în orașul Vălenii de Munte a fost depistat de polițiștii din localitate în timp ce mergea pe stradă și avea asupra lui un cuțit cu o lamă în lungime de 12 cm si cu mâner de 10 cm.
Deși purta cuțitul respectiv sub haina cu care era îmbrăcat, bărbatului i-a fost întocmit dosar penal conform prevederilor legii 61/1991, sub aspectul savârșirii infracțiunii de “port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața, integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului”.
La data de 16.02.2013, în jurul orei 17, pe B-dul Carol I din Câmpina, o patrulă de siguranța publică din cadrul Poliției a depistat un localnic în vârstă de 21 de ani, din municipiu, care avea asupra sa un baston metalic telescopic.
Tânărului i-a fost întocmit dosar penal, iar bastonul telescopic metalic a fost ridicat de către organele de poliție în vederea continuării cercetărilor.