Vlad Cosma, deputat USL de Prahova, se implica, alaturi de fostii sai colegi de liceu, dar si de actualii elevi din Colegiul National “Mihai Viteazul” din Ploiesti, pentru a-l ajuta pe unul dintre dascalii acestei institutii de invatamant, profesorul de fizica Ferener Vari Tonio, care se lupta cu o maladie nemiloasa. Fost elev al acestuia, Vlad Cosma a facut recent o donatie in bani, parlamentarul alaturandu-se, astfel, gestului umanitar si de suflet al elevilor de la Colegiul National „Mihai Viteazul „Ploiesti care au demarat o campanie de strangere de fonduri pentru ca unul dintre profesorii lor, grav bolnav, sa poata fi operat la o clinica din Italia. Singura interventie chirurgicala ce i-ar putea salva viata cadrului didactic se poate face la Milano, costurile acesteia fiind foarte ridicate (30.000 euro). In acest context, deputatul prahovean, prin intermediul unui comunicat de presa primit la redactie, face apel la toti cei care l-au avut profesor pe Tonio Ferener, precum si la oamenii de buna credinta, sa ajute la strangerea sumei necesare pentru a urgenta interventia chirurgicala, in acest sens fiind deschis contul RO31BRDE300SV16092503000, pe numele Ferener Vari Tonio.