La data de 23 decembrie 2012, s-a implinit un an de la intrarea in vigoare a Acordului intre Romania si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al SUA in Romania, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011.
MAE aminteste ca, in contextul Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA, incheierea si punerea in aplicare a acestui document a constituit si constituie o manifestare suplimentara a vointei comune de a continua cooperarea pentru consolidarea securitatii celor doua state, precum si a securitatii colective a Aliantei Nord-Atlantice.
Totodata, Baza aeriana de la Deveselu, unde urmeaza a fi amplasati interceptorii americani impotriva rachetelor balistice, reprezinta o contributie semnificativa a Romaniei la edificarea sistemului NATO antiracheta in conformitate cu deciziile adoptate in acest sens cu prilejul Summit-ul Aliantei de la Chicago (20-21 mai 2012).
Astfel, daca Summit-ul NATO de la Chicago din mai 2012 a decis lansarea capabilitatii interimare a sistemului NATO antiracheta, urmatorul pas in dezvoltarea acestui sistem va fi reprezentat de baza de la Deveselu, operationala la orizontul anului 2015, care va constitui capabilitatea initiala a sistemului NATO.
La data de 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a luat decizia de a da curs invitatiei adresate de presedintele SUA Barack Obama privind implicarea Romaniei in dezvoltarea componentei europene a sistemului american de aparare antiracheta. Negocierile privind Acordul intre Romania si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al SUA in Romania s-au derulat pe parcursul a 7 runde (iunie 2010 – mai 2011) si a fost parafat de sefii celor doua delegatii, Bogdan Aurescu si Ellen Tauscher, la 6 iunie 2011.
MAE precizeaza ca negocierile s-au desfasurat intr-o atmosfera de parteneriat real, ambele parti actionand pentru convenirea unui text reciproc avantajos, care sa raspunda adecvat intereselor de securitate ale partilor si necesitatii asumate prin documentele NATO de creare a unui sistem NATO antiracheta, pe baza contributiei SUA, la care Romania va participa.
Acordul a fost semnat la Washington, la 13 septembrie 2011, de catre ministrul roman al Afacerilor Externe si secretarul de stat american, in cadrul vizitei in SUA a presedintelui Romaniei. Documentul a fost ratificat de
Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 290/2011, iar la 23 decembrie 2011 a intrat in vigoare.
Rolul Acordului este sa reglementeze regimul juridic aplicabil intregului spectru de chestiuni care decurg din instalarea si functionarea in Romania a sistemului antiracheta al SUA. Implicarea Romaniei in sustinerea acestui proiect presupune gazduirea pe teritoriul romanesc (in Baza de la Deveselu, jud. Olt) de rachete de interceptare SM-3, care vor deveni operationale la orizontul anului 2015. Amplasarea acestor interceptori constituie parte componenta a Abordarii Adaptive in Etape a sistemului american de aparare impotriva rachetelor balistice in Europa (EPAA).
In cursul anului 2012 s-au desfasurat intr-un ritm sustinut activitati legate de implementarea Acordului. La 21 martie 2012 a fost perfectat, printr-un schimb decorespondenta diplomatica, un inventar al aranjamentelor de implementare noi si al amendamentelor aranjamentelor de implementare in vigoare, necesare pentru a permite punerea in aplicare a prevederilor Acordului. In conformitate cu dispozitiile inventarului si in urma finalizarii cu succes a negocierilor bilaterale, cinci astfel de aranjamente noi sau amendamente la aranjamentele existente au fost semnate la 29 iunie 2012, iar alte trei la 18 decembrie 2012. Aranjamentele de implementare semnate deja privesc chestiuni tehnice a caror reglementare este necesara pentru instalarea si functionarea in conditii corespunzatoare a Sistemului, referitoare la: folosirea terenurilor din jurul Bazei Deveselu, folosirea spatiului aerian de deasupra si din jurul Bazei, operatiunile cu proprietati imobiliare si managementul proprietatii imobiliare, securitatea, functionarea Comitetului Mixt romano-american (in cadrul caruia a fost infiintat un Subcomitet privind domeniul apararii antiracheta), transmiterea de date referitoare la fortele SUA, contractori, angajatii acestora si membrii de familie, operatiunile de informatii, comunicatiile.
In privinta altor aranjamente de implementare, negocierile sunt in curs, fiind preconizata semnarea acestora in cursul anului 2013.














