Legea calului – nr. 389/2005 – publicata in M.Of. nr. 9 din 5 ianuarie 2006, reglementeaza foarte strict acest domeniu, prezentand atat obligatiile pe care le au proprietarii de cai, cat si sanctiunile ce sunt aplicate in caz de contraventie. Cu amenzi de la 2.000 RON la 5.000 RON sunt sanctionate urmatoarele fapte: a) folosirea la monta a armasarilor neautorizati de catre proprietarii de iepe de reproductie; b) folosirea la monta a armasarilor neautorizati de catre proprietari; c) folosirea materialului seminal la reproducerea artificiala, neaprobata de Autoritatea Hipica Nationala. Mai “bland”, cu sume intre 1.000 si 2.000 RON, sunt amendate: a) functionarea hergheliilor fara autorizatie de functionare eliberata de autoritate; b) necompletarea la zi sau completarea eronata a evidentelor zootehnice si genealogice; c) refuzul de a prezenta la control, ori de cate ori sunt solicitate, evidentele zootehnice si genealogice reprezentantilor autoritatii. Cu sume intre 200 si 500 RON sunt amendate persoanele juridice si de la 100 la 300 RON – persoanele fizice care nu respecta: raportarea in termen de 45 de zile sau raportarea eronata de catre crescatori a modificarilor intervenite in efectivele de cabaline; depunerea la centrul regional al autoritatii, in maximum 30 de zile lucratoare, a declaratiilor de fatare; dangalizarea la 6 luni a tineretului cabalin; respectarea normelor privind activitatea de crestere si calificare a cabalinelor de rasa sau instraineaza cai fara documente legale (certificat sanitar-veterinar de transport; carnet de identitate).














