• Incepand de ieri, au inceput sa fie expediate somatii de plata
Ploiestenii care nu si-au achitat taxele si impozitele locale pana la termenul prevazut de lege – 30 septembrie a.c. – vor plati sumele restante in mod fortat. Simona Dolniceanu, directorul Serviciului Public Finante Locale Ploiesti, ne-a declarat ca, incepand de ieri, au inceput sa fie transmise somatii de plata catre contribuabilii care inregistreaza datorii la fiscul local. Astfel de documente vor fi expediate pe numele a 5.200 de persoane fizice, dar si in cazul a 1.814 persoane juridice. In termen de 15 zile de la transmiterea somatiilor, cei care le primesc sunt obligati sa achite sumele trecute in document, in cazul celor care nu se vor conforma urmand sa se aplice, in conformitate cu prevederile legale, popriri pe venituri sau conturi, inclusiv sechestru pe bunuri.
Asa cum v-am mai informat intr-o editie recenta a ziarului nostru, termenul de plata pentru semestrul II al anului in curs in ceea ce priveste impozitele si taxele locale (impozitul si taxa pe cladiri, impozitul si taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport etc) a fost 30 septembrie 2012, inclusiv. Pentru neplata la termen a impozitelor si a taxelor locale, conform actelor normative in vigoare, se platesc penalitati, nivelul majorarii de intarziere fiind de 2% din cuantumul obligatiilor fiscale principale neachitate in termen calculat pentru fiecare luna sau fractiune de luna, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului scadent si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv. Taxele si impozitele locale se platesc in doua transe – prima pana pe 31 martie, iar cea de-a doua – pana pe 30 septembrie inclusiv. Dupa ce a expirat si ultimul termen de plata, conducerea Serviciului Public Finante Locale Ploiesti a centralizat si situatia datornicilor, numarul acestora fiind de ordinul zecilor de mii. Astfel, dintre cei 100.000 de contribuabili care figureaza ca sunt proprietari de locuinte, si-au achitat taxele si impozitele 79.000 de persoane; si-au platit taxa pe teren 23.000 de proprietari (din totalul de 34.000 de contribuabili), iar in cazul taxei pe autoturism, s-au achitat de obligatii 38.000 de persoane dintr-un total de 62.000 de proprietari.
Directorul Simona Dolniceau ne-a declarat ca prin transmiterea somatiilor de plata se spera ca restantierii sa fie impulsionati sa nu se mai regaseasca pe lista rau-platnicilor. Totusi, ceva mai greu va fi cu acei contribuabili care apar in evidentele fiscului ploiestean ca fiind insolvabili, adica nu au niciun fel de venit sau bunuri care, vandute ulterior, sa poata acoperi datoriile acumulate de mai multi ani, fie la taxele si impozitele locale, fie pentru amenzi. Concret, in momentul de fata, in categoria insolvabililor, in scriptele Serviciului Public Finante Locale Ploiesti apar peste 8.000 de persoane fizice si 166 de persoane juridice. In cazul acestora, in fiecare an se intocmeste un proces verbal de mentinere a starii de insolvabilitate, verificandu-se, prin colaborarea cu alte institutii publice, fie daca au fost angajate, fie daca au acumulat diverse bunuri, in speranta ca se vor putea recupera, astfel, sumele datorate la fiscul ploiestean.
N.DUMITRESCU