De săptămâna viitoare, consumatorii vor putea recunoaşte produsele tradiţionale după un logo specific cu care acestea vor fi marcate. În plus, produsele tradiţionale vor trebui să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea fi atestate. Toate aceste reglementări se regăsesc în Ordinul comun al ministrului Agriculturii, al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (nr. 724/1082/360/2013) privind atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial luna trecută.
Astfel, în primul rând actul normativ stabileşte că aceste produse vor fi înscrise în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale – RNPT care trebuie înfiinţat.
Pentru a fi înscris în acest registru, produsul tradiţional trebuie să fie fabricat din materii prime locale, să prezinte o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare şi un mod de producţie tradiţional. De asemenea, procesul de obţinere trebuie să includă şi operaţiuni de prelucrare realizate manual. În plus, pentru a fi atestat, produsul trebuie să întrunească o serie de elemente cuprinse într-un caiet de sarcini. Printre acestea se numără – numele produsului; descrierea caracteristicilor produsului tradiţional; descrierea caracteristicilor materiilor prime şi a ingredientelor folosite care să nu conţină adaosuri de aditivi alimentari; descrierea metodei de producţie specific locală, autentică; descrierea elementelor specifice privind ambalarea; descrierea elementelor care definesc specificitatea produsului finit; cerinţele minime şi procedurile de verificare şi control al tradiţionalităţii produsului; capacitatea de producţie realizată – raportată pentru un an, respectiv 365 de zile, care nu poate depăşi cantitatea medie de 150 kg/litri pe zi total produs tradiţional atestat şi nu mai mult de 400 kg/litri pe zi total produse tradiţionale atestate, cu excepţia producerii pâinii şi produselor de panificaţie tradiţionale – care nu pot depăşi cantitatea medie de 300 kg pe zi total produs tradiţional atestat şi nu mai mult de 800 kg pe zi total produse tradiţionale atestate; precum şi date referitoare la vechimea produsului, care trebuie să demonstreze transmiterea unei tradiţii de la o generaţie la alta şi din care să rezulte legătura istorică a produsului tradiţional cu locul de producţie, sau o declaraţie de notorietate din partea unei asociaţii locale a producătorilor de produse tradiţionale.
Aceste date înscrise în caietul de sarcini împreună cu alte documente trebuie depuse la direcţia judeţeană pentru agricultură în raza căreia se realizează produsul tradiţional. În termen de maximum 15 zile, autorităţile trebuie să îi ofere un răspuns solicitantului. Dacă răspunsul este unul pozitiv, atunci vor fi demarate o serie de alte verificări, urmând ca răspunsul final să vină din partea Ministerului Agriculturii care va înscrie produsul în RNPT şi va elibera totodată un atestat pentru produsul respectiv. O altă prevedere din acelaşi act normativ vizează faptul că la locul de comercializare a produselor tradiţionale sunt obligatorii afişarea fotocopiilor atestatelor de înregistrare în RNPT. Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi ANPC vor realiza controale pentru a verifica legalitatea atestatului şi a logoului de produs tradiţional, iar în cazul în care se vor constata nereguli, atestatul respectiv va fi anulat şi va fi retras logoul, iar produsul va fi radiat din registru. Trebuie precizat că produsele tradiţionale, potrivit aceleiaşi legi, se marchează cu un logo naţional, proprietate exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Eticheta se completează cu logoul naţional şi poziţia la care a fost înscris produsul în RNPT. De asemenea, acelaşi act normativ mai prevede că atestatele eliberate anterior rămân valabile 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Iar, eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin.
C.D.