Potrivit legii, Iulian Popa îşi va pierde mandatul dacă va fi condamnat şi într-un alt dosar
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au respins, ieri, recursul formulat de Iulian Popa, primarul PDL al comunei prahovene Secăria, şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova – împotriva sentinţei date de magistraţii Judecătoriei Sinaia, după rejudecarea procesului în care edilul din Secăria a fost trimis în faţa instanţei pentru infracţiuni de corupţie.
Astfel, a rămas definitivă hotărârea judecătorilor sinăieni, de condamnare a primarului Iulian Popa la patru ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut drept rezultat obţinerea pe nedrept a unor fonduri europene. Edilul a fost trimis în judecată pentru că ar fi ajutat mai mulţi locuitori din comună să obţină subvenţii pentru agricultură, din fonduri europene, prin folosirea unor documente considerate false.
Procesul lui Iulian Popa a avut un parcurs mai puţin obişnuit. Trimis în judecată de către procurorii DNA Ploieşti, în aprilie 2011, primarul din Secăria a fost condamnat la instanţa de fond – Judecătoria Sinaia – la cinci ani de închisoare cu executare. La recursul înaintat către Curtea de Apel Ploieşti, instanţa a decis să retrimită cauza la aceeaşi instanţă de pe Valea Prahovei, pentru rejudecare. La a doua strigare, magistraţii sinăieni au schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu a „activităţii infracţionale a inculpatului”, din concurs ideal în instigare la folosirea sau prezentarea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene şi instigare la înşelăciune într-o singură infracţiune, respectiv instigare la folosirea sau prezentarea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene. Pe de altă parte, prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns cererea de anulare a înscrisurilor falsificate, dosar care se judecă acum separat la Judecătoria Sinaia.
La doi ani şi jumătate de la trimiterea dosarului în instanţă, primarul din Secăria a rămas cu condamnarea la patru ani de închisoare, de această dată cu suspendare sub supraveghere.
În cazul în care Iulian Popa va mai fi condamnat într-un alt dosar, suspendarea executării pedepsei la patru ani de închisoare se va revoca, iar acesta îşi va pierde, automat, mandatul de edil înainte de termen.
Potrivit legislaţiei în vigoare, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în mai multe situaţii, printre care şi aceea privitoare la condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, „la o pedeapsă privativă de libertate”.
Violeta STOICA














