În noaptea de 26 spre 27 octombrie se va trece la ora oficială de iarnă, ora 04:00 devenind ora 03:00. Trecerea la ora de iarnă înseamnă, de fapt, revenirea la ora oficială standard. Aceasta este modificată în fiecare primăvară, în luna martie, când se trece la ora de vară, ceasurile fiind date atunci cu o oră înainte, pentru a se folosi cât mai eficient lumina soarelui şi pentru a se reduce consumul de energie electrică necesară iluminatului. Trecerea la ora de iarnă este practicată de o serie de ţări europene, precum şi de către Statele Unite ale Americii. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00, şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ora locală). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, iar apoi a fost reintrodusă în România începând cu 1979, când s-au aplicat alte reguli până în 1996. Din anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene şi cu alte state din Europa care sunt parte a acestei înţelegeri, respectiv ora fiind modificată în lunile martie şi octombrie.















