Serviciile de comunicaţii din România conectează în prezent în jur de patru milioane de abonaţi la telefonia fixă şi peste 25,5 milioane de abonaţi la telefonia mobilă, iar aproape jumătate din gospodăriile din România au o conexiune la internet fix şi peste 85% dintre ele un abonament la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, relevă datele furnizate ieri de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Potrivit ANCOM, românii pot afla informaţii despre serviciile de comunicaţii electronice pe care le utilizează (telefonie, internet şi televiziune), precum şi despre serviciile poştale în cadrul secţiunii Infocentru de pe site-ul ANCOM. Totodată, trebuie precizat că unul dintre obiectivele instituţiei este să crească gradul de informare al utilizatorilor cu privire la încheierea contractelor pentru servicii de comunicaţii, concentrându-se asupra situaţiilor semnalate prin petiţiile primite. Numai în anul 2013, până la data de 1 octombrie, ANCOM a primit 863 de petiţii cu privire la diferite aspecte legate de relaţia utilizator-operator. ,,Marea majoritate a problemelor semnalate de utilizatori anul acesta se referă la relaţia contractuală dintre aceştia şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, mai precis la aspecte privind derularea, prelungirea, încetarea contractelor sau neincluderea anumitor clauze minime obligatorii în contracte. Nemulţumirea utilizatorilor provine, în principal, din neînţelegerea prevederilor din contracte, generată fie de complexitatea acestora şi informarea insuficientă din partea furnizorilor, fie de faptul că utilizatorii nu citesc cu atenţie contractele la momentul semnării lor. Alte aspecte semnalate au vizat neînţelegeri privind modalitatea în care sunt tarifate şi facturate serviciile de comunicaţii electronice, precum şi calitatea acestora, viteza scăzută de transfer a datelor în cazul serviciului de acces la internet şi întârzieri la instalarea serviciului contractat’’, se mai arată în comunicatul ANCOM.