Făcând parte din grupul de specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene care se ocupă de procesul de reorganizare administrativ-teritorială din România, lansat de către Ministerul Dezvoltării, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ne-a declarat că discuţiile pe tema regionalizării continuă.

Astfel, „dezbateri pe tema regiunilor vor avea loc şi în perioada următoare. Mai mult decât atât, urmare a memorandumului de înţelegere pentru cooperarea în domeniile dezvoltării regionale şi administraţiei publice semnat la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, între Ministerul Dezvoltării Regionale din Polonia şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, cinci reprezentanţi din Prahova, cărora li se vor alătura şi alte persoane din celelalte judeţe din ţară, vor efectua o vizită în Polonia. Scopul deplasării va fi acela ca şi funcţionari publici din România să vadă modul în care s-a făcut regionalizarea în Polonia, dar şi cum îşi desfăşoară activitatea structurile administrative de acolo. Este nevoie să învăţăm de la alte ţări cum s-a realizat procesul de regionalizare”, ne-a declarat şeful administraţiei prahovene. Subliniind că discuţiile pe tema regionalizării vor mai dura „până când vom vedea ce se întâmplă şi cu modificarea Constituţiei”, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova ne-a mai precizat: ”Că vor fi opt regiuni, 10 sau 12 regiuni, nimeni nu poate preciza deocamdată, pentru că, repet, dezbaterile pe această temă vor continua. În urma discuţiilor purtate până acum, am stabilit însă că, la sfârşitul primului trimestru din 2014 vom stabili conturul viitoarelor regiuni, inclusiv reşedinţele de regiune”. Întrebat dacă municipiul Ploieşti rămâne în cărţi pentru a fi reşedinţă de regiune, Mircea Cosma ne-a răspuns: ”Nici nu se pune în discuţie, Ploieştiul va fi reşedinţă de regiune. Lucru confirmat, de altfel, şi de către premierul Victora Ponta, la o recentă întâlnire pe tema regionalizării. Este posibil, însă, ca şi Piteştiul să fie reşedinţă de regiune, pentru că, în opinia mea, ar fi normal ca judeţul Argeş să fie în aceeaşi regiune cu Oltul şi Vâlcea. În ceea ce priveşte regiunea din care va face parte Prahova, încă mai discutăm, cert este că va face parte din Regiunea Muntenia, din care ar urma să facă parte şi judeţele Ialomiţa, Călăraşi, eventual Dâmboviţa sau Buzău, fiind însă discuţii ca Dâmboviţa, de exemplu, să se alăture regiunii din care va face parte Argeş”.

N.DUMITRESCU