Fostul cancelar german Gerhard Schröeder a jucat rolul intermediarului in razboiul gazului dintre Ucraina si Rusia, potrivit revistei Der Spiegel. Schröeder, care are relatii amicale cu Vladimir Putin si care va conduce o filiala a Gazprom, a intervenit direct pe langa liderul de la Kremlin pentru gasirea unui compromis.
Biroul lui Gerhard Schröeder nu a facut nici un comentariu in legatura cu informatiile publicate. Rusia si Ucraina au ajuns, insa, la un acord privind pretul pe care Kievul il va plati pentru gazele naturale, punand punct unei dispute aprige.
La 1 ianuarie, Rusia a taiat alimentarea cu gaze a fostei republici sovietice, pe care ulterior a acuzat-o ca a furat din materialul transportat catre alte state din Europa. Si livrarile de gaz catre intreaga Europa au fost afectate de conflictul asupra pretului cerut de Moscova Ucrainei.
In cele din urma, cele doua parti s-au inteles asupra pretului, iar situatia a revenit la normal. Gerhard Schröeder este aspru criticat, mai ales in Polonia, pentru ca a acceptat sa conduca comitetul de actionari al unei companii insarcinate cu proiectul gazoductului intre Rusia si Germania.
Gerhard Schröeder s-a straduit mult sa transforme in realitate proiectul gazoductului germano-rus ce trece pe sub marea Baltica si este estimat la peste 4 miliarde de dolari. Se spune ca proiectul, care nemultumeste profund Polonia si statele baltice, este pe placul presedintelui rus Vladimir Putin.














