Astazi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-au tras la sorţi meciurile din „şaisprezecimile” Cupei României Timişoreana, ediţia 2013-2014.
Petrolul – deţinătoarea trofeului – a avut ghinion, având parte de una dintre cele mai grele adversare posibile (găzarii fiind „cap de serie”, totuşi), FC Universitatea Craiova. „Craiova lui Mititelu” – adversara Petrolului – reprezintă un adversar incomod, mai ales prin prisma deplasării foarte lungi, meciul urmând să se joace la Severin, astfel că galben-albaştrii vor avea parte de o întâlnire dificilă, între duelurile cu Dinamo şi CFR Cluj, din campionat.
Cealaltă echipă prahoveană aflată în urnă – Petrolistul Boldeşti – una dintre revelaţiile competiţiei, se poate spune că a avut noroc, în primul rând pentru că va juca pe teren propriu, pe arena „Viorel Mateianu”, apoi pentru că va întâlni una dintre grupările cu probleme, în acest sezon, din Liga I – Gaz Metan Mediaş.
Detalii, în editia de maine a ziarului Prahova.