Începută la sfârşitul săptămânii trecute, complexa procedură de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina va lua sfârşit mâine, odată cu desfăşurarea examenului teoretic, numit şi proba de verificare a cunoştinţelor. Pe cele 313 locuri scoase la concurs s-au înscris peste 1.300 de candidaţi, veniţi din toate colţurile ţării. Numărul locurilor a fost de patru-cinci ori mai mic decât în anii de glorie ai unităţii (când se înregistrau 1400-1500 de locuri de admitere), glorie care s-a veştejit puternic la sesiunea din septembrie 2012, atunci când Şcoala de Poliţie din Câmpina a oferit doar 50 de locuri de admitere, nemaireprezentând o atracţie pentru absolvenţii de liceu, mai ales după “sincopele” din vara lui 2009 şi vara lui 2011, când promoţiile acelor doi ani au avut de aşteptat multe luni de zile până la încadrarea absolvenţilor pe post. Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm faptul că numărul locurilor de admitere din acest an este de peste şase ori mai mare decât la sesiunea din septembrie 2012, când pe cele 50 de locuri scoase la concurs s-au înscris 280 de candidaţi. Acest lucru poate înseamna un reviriment şi faptul că instituţia de învăţământ mediu cea mai mare a Poliţiei Române are încă viitor. Bineînţeles că acest viitor nu depinde doar de calitatea recunoscută a procesului de învăţământ ce se desfăşoară aici sau de profesionalismul dascălilor şcolii, ci, în primul rând, de politica de cadre a Ministerului de Interne. Însă faptul că numărul de locuri din 2013 a crescut foarte mult faţă de cel din 2012 este o dovadă în plus că ministerul de resort apreciază unitatea de învăţământ câmpineană şi se bazează pe ea. După ce sâmbătă şi duminică au avut loc înscrierea şi instruirea candidaţilor, eliberarea legitimaţiilor de concurs şi încasarea taxelor de concurs (o taxă de participare în valoare de 120 lei şi o taxă pentru vizita medicală de 60 lei), în primele trei zile ale acestei săptămâni s-au desfăşurat examinarea medicală a concurenţilor şi verificarea aptitudinilor fizice ale acestora. Examenul medical şi probele sportive (viteză, rezistenţă şi aruncarea mingii medicinale) au fost eliminatorii. Azi, va avea loc examenul teoretic scris, în cadrul căruia candidaţii care au trecut probele eliminatorii vor fi supuşi unui test-grilă la limba română şi o limbă străină. Poimâine, vor fi afişate rezultatele examenului teoretic, urmând ca sâmbătă, 14 septembrie, dimineaţă, până la ora 9.00, să se depună contestaţiile, după care, la ora 12.00, se vor afişa rezultatele finale.
Adrian BRAD