„Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora”, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit, ieri, cu directori de unităţi şcolare din judeţul Ilfov. Acesta le-a cerut directorilor că, în anul şcolar 2013-2014, să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze procesul de predare-învăţare. Pricopie a declarat că a luat această decizie având în vedere că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu şi mediile la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, „diferenţe mult prea mari de notare a elevilor, de la 1,5 până la 7 puncte”, se arată într-un comunicat remis spre publicare.
În acest sens, ministrul a subliniat importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor.
„Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunităţii şcolare. Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională”, a declarat Remus Pricopie.
Ministerul Educaţiei precizează că „întâlnirea cu directorii de unităţi de învăţământ din judeţul Ilfov este una dintre cele 20 de vizite similare în teritoriu efectuate de ministrul Remus Pricopie în cele nouă luni de mandat”.














