De luna aceasta, reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR) Ploieşti vor demara verificări, atât la asociaţii de proprietari, cât şi la instituţii publice sau private, pentru a vedea în ce măsură au respectat sau nu reglementările în vigoare ce prevăd ca, de la 1 septembrie 2013, toate ascensoarele destinate persoanelor să fie modernizate, ca o măsură de creştere a siguranţei în exploatare. În cazul în care se va constata că lucrările de modernizare nu au fost efectuate, atunci nu se vor mai putea utiliza lifturile respective. ,,Noi, ca instituţie, am transmis din timp tuturor întreţinătorilor de ascensoare noile prevederi şi termenele până la care trebuie să se conformeze. Sper că nu vor exista probleme din acest punct de vedere, mai ales că majoritatea lifturilor de după 1995 au fost modernizate deja, iar în plus costurile pentru investiţiile cerute de legislaţia în domeniu în vederea reducerii riscului de accidente sunt foarte mici. Oricum, un lucru e cert : pentru fiecare ascensor pentru care există un termen scadent în ceea ce priveşte verificarea tehnică periodică, va fi acordată o nouă scadenţă de funcţionare numai în cazul îndeplinirii măsurilor prevăzute în legislaţia în vigoare”, ne-a precizat ing. Mihăiţă Grozescu, directorul CNCIR Ploieşti.
Reamintim că, potrivit unui ordin al inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicat în Monitorul Oficial al României din 21 februarie 2013, de la 1 septembrie a.c. toate ascensoarele destinate persoanelor trebuie să fie dotate cel puţin cu o instalaţie de iluminat electric permanent a puţului (n.n. – spaţiul dintre pereţii de susţinere pe unde circulă cabina ascensorului). De asemenea, potrivit aceluiaşi ordin, pentru evitarea riscului de cădere a persoanelor în puţul ascensorului, sub podeaua acestuia va trebui să fie montată o apărătoare suplimentară, conform noilor standarde europene.
De notat ar fi şi faptul că, referitor la funcţionarea ascensoarelor în blocurile de locuinţe din Ploieşti, potrivit unor surse din cadrul Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Prahova, din fericire în ultimii ani nu s-a mai înregistrat niciun incident cu consecinţe deosebite (vătămări corporale grave sau decese) în urma defectării sau neutilizării corespunzătoare a lifturilor. La nivelul Prahovei, conform informaţiilor primite de la CNCIR, există aproximativ 920 de ascensoare, dintre care cele mai multe în Ploieşti (peste 800) şi alte câteva la Câmpina (28) şi Sinaia.
C.D.














