Autorităţile ruse luptau ieri împotriva unor inundaţii fără precedent în regiuni din Extremul Orient, unde peste 23.000 de persoane au fost evacuate deja.
Din cauza ploilor diluviene de la sfârşitul lui iulie, fluviul Amur, la frontiera cu China, a ieşit din matcă, la fel ca unul dintre afluenţii săi, Zeia, atingând niveluri care nu s-au mai înregistrat încă din secolul XIX.
Mii de case şi hectare de culturi din regiunile Amur, Habarovsk, Primorie şi Regiunea Autonomă Evreiască, un teritoriu mic creat de Stalin pentru evreii sovietici, au fost inundate.
Starea de urgenţă a fost decretată, de asemenea, în regiunea Magadan, a anunţat Ministerul local pentru Situaţii de Urgenţă.
În total, 23.313 persoane au fost evacuate, a anunţat ieri Viktor Işaev, reprezentantul special al Kremlinului pentru districtul federal rus Extremul Orient, citat într-un comunicat.
În cursul nopţii de luni spre marţi, la Habarovsk, nivelul apelor a crescut cu 16 centimetri până la 6,73 metri, un record datând din 1897, potrivit lui Iuri Varakin, de la agenţia meteorologică rusă Rosghidromet.
Nivelul apelor s-ar putea să ajungă până la 7,80 metri până pe 28 august, potrivit autorităţilor locale.
Militari au fost mobilizaţi pentru a ridica diguri de-a lungul fluviului. Autorităţile au anunţat că au pregătit 10.000 de saci cu nisip în cazul în care apa va depăşi barajele.
În comunicat, Işaev şi-a exprimat „nemulţumirea” faţă de situaţia epidemiologică din regiunile inundate.
Dintre cele 29.500 de persoane care ar fi trebuit să fie vaccinate, doar 2.000 au fost până în prezent, în timp ce loturi cu vaccinuri împotriva hepatitei A, difteriei şi febrei tifoide au fost trimise în zonă, a explicat el.