Cancelarul Angela Merkel a evocat ieri posibilitatea creării unui “fond pentru zona euro”, într-un discurs susţinut în faţa deputaţilor germani, părând să sugereze că este pregătită să ia în calcul un nou mecanism de solidaritate pentru partenerii care se confruntă cu crize. Evocând necesitatea esenţială pentru membrii zonei euro de a coordona mai strâns politicile economice şi de a fixa obiective pentru îmbunătăţirea competitivităţii, cancelarul a adăugat: “în acest context, consider de luat în calcul un mecanism de solidaritate, supus unor condiţii stricte, spre exemplu un fond pentru zona euro”. Ea nu a oferit însă niciun detaliu suplimentar. Liderii europeni s-au aflat ieri la Bruxelles pentru un summit european consacrat luptei împotriva şomajului în rândul tinerilor. Coordonarea politicilor economice va fi, de asemenea, o temă pe agendă, a spus Merkel, care vede în elaborarea unor obiective comune un preambul pentru realizarea oricărui avans în acest domeniu. “Problema este că nu există o abordare comună în ceea ce priveşte creşterea”, a precizat Merkel. Cancelarul s-a arătat însă optimist în ceea ce priveşte viitorul Europei: “Sunt mai convinsă ca niciodată că, dacă europenii învaţă din greşeli şi continuă pe calea angajată, ne vom atinge obiectivele – o Europă puternică, a stabilităţii şi a creşterii”, a spus ea.














