Zeci de prahoveni au donat sânge pentru persoanele rãnite

Impresionaţi de povestea românilor care au fost victime ale accidentului din Muntenegru, zeci de prahoveni s-au dus din proprie iniţiativă, în ultimele trei zile, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploieşti să doneze sânge pentru persoanele rănite. Datorită numărului mare de donatori, conducerea Centrului a decis să prelungească programul de recoltare, astfel, începând de marţi şi inclusiv până astăzi, acesta s-a desfăşurat între orele 7.30 şi 15.00, înainte orarul de recoltare fiind între 7.30 şi 12.30. În cazul în care va fi nevoie, programul de recoltare va fi prelungit şi săptămâna viitoare. ,,Mâine (n.n. – astăzi) se va trimite sângele recoltat la Bucureşti. Nu ştiu să vă spun cantitatea, însă pot să vă spun că de marţi şi până astăzi (n.n. – ieri) au fost în medie câte 90-100 de donatori pe zi. Oamenii au auzit de la televizor despre accidentul din Muntenegru, dar şi apelul Ministerului Sănătăţii, şi au venit în număr mare să doneze sânge’’, ne-a declarat una dintre asistentele instituţiei menţionate. Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploieşti acoperă nu doar solicitările de sânge ale spitalelor prahovene, jumătate din cantitatea recoltată fiind direcţionată către unităţi sanitare din Bucureşti. Donarea de sânge durează cel mult zece minute şi presupune prelevarea unei cantităţi de 450 ml de sânge, din care, ulterior, după testare (pentru HIV, hepatită, sifilis), se obţin două sau trei produse – masă eritrocitară şi plasmă proaspătă congelată, cel de-al treilea produs fiind concentrat trombocitar sau concentrat de factor VIII. În acest fel, sângele donat de o persoană poate ajunge să salveze doi sau trei pacienţi.
C.D.