La inceputul acestei saptamani, Politia Locala Ploiesti a obtinut avizul comisiei de auditare care a verificat proiectarea si implementarea normelor, prevederilor si regulamentelor europene la nivelul institutiei, in vederea certificarii conform cerintelor Standardului European SR EN ISO 9001:2008. Ce presupune, concret, obtinerea acestei certificari, care trebuie reinnoita la trei ani? Fiecare dintre serviciile din cadrul Politiei Locale Ploiesti va fi obligat sa aplice o serie de proceduri operationale, iar fiecare angajat are de respectat reguli stricte, de la intrarea in serviciul zilnic si pana la finalizarea orelor de program. Pana in prezent, au fost identificate la nivelul institutiei 27 de proceduri, care vor fi urmarite, anual, de catre o echipa de audit.
Evaluarea s-a facut in urma analizarii documentelor din sistemul de management al calitatii elaborate de Politia Locala Ploiesti, precum si in urma discutiilor cu personalul si a examinarii documentatiei intocmite la nivelul fiecarui departament.
Conducerea institutiei organizeaza intreaga activitate de proiectare, implementare si imbunatatire a sistemului de management al calitatii. In acest scop, se asigura infrastructura, mediul de lucru adecvat pentru desfasurarea corespunzatoare a tuturor proceselor si resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor calitatii, mentinerea si imbunatatirea continua a eficacitatii sistemului de management al calitatii.
Demersurile implementarii sistemului au fost facute in vederea dezvoltarii si imbunatatirii eficacitatii managementului calitatii, in scopul cresterii eficientei serviciilor oferite cetatenilor. Politica in domeniul calitatii a fost comunicata intregului personal, implementata si mentinuta la toate nivelurile Politiei Locale Ploiesti.
Implementarea procedurilor operationale stabilite in urma certificarii ISO 9001 reprezinta un proces care poate fi imbunatatit, si, in principiu, activitatea politistilor locali ploiesteni ar trebui sa fie, de asemenea, una mai buna decat cea din prezent.
V.STOICA