Preţul final al energiei electrice din România este încărcat de taxe, mai mult decât în cea mai mare parte a ţărilor europene. Raportat la procentul din preţ ce reprezintă taxe, impozite şi tarife de distribuţie şi transport, România este în compania selectă a unor ţări precum Danemarca, Suedia, Germania sau Austria.
Circa 30% din preţul înscris în factura la curent a românilor reprezintă preţul propriu-zis al energiei electrice, potrivit datelor Transelectrica. Restul sunt costuri de sistem, impozite şi taxe.
Raportat la restul ţărilor europene, România are una din cele mai încărcate facturi, din punct de vedere al costurilor cu transportul, distribuţia şi taxele, raportat la costul energiei de la producător.
Astfel, potrivit datelor Eurelectric (Asociaţia Europeană a Energiei Electrice, ce reuneşte producători, distribuitori şi furnizori de curent din Europa), România se află în partea superioară a topului ţărilor cu cele mai mari costuri de sistem şi taxe adăugate peste preţul propriu-zis al energiei, laolaltă cu Danemarca, Suedia, Spania, Austria şi Germania. În aceste ţări, ca şi în România, tarifele de distribuţie şi transport plus taxele, ajung la 70% din preţul energiei la consumatorul casnic. Energia din Danemarca este cea mai încărcată de costuri suplimentare, acestea reprezentând 82% din preţul din factură.
Marea majoritatea a ţărilor din UE au regimuri de taxare şi costuri de sistem mai reduse ca în România. Ţara în care ponderea energiei electrice în preţul final este cea mai mare, este Malta, urmată de Cipru, Marea Britanie şi Bulgaria.
În ceea ce priveşte preţul final al energiei, România este în media europeană, la un preţ al MWh de circa 150 euro. Ţări cu un preţ comparativ sunt Finlanda, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovenia.
Ţările cu cel mai scump curent sunt Danemarca şi Cipru, cu aproape 300 de euro/MWh, Germania, cu 270 euro/MWh, şi Italia cu 230 de euro/MWh.
La polul opus, cel mai ieftin curent plătit de gospodăriile din UE îl găsim în Bulgaria, aproape 100 de euro, şi în Estonia, 110 euro MWh.
Preţul final pe care românii îl plătesc pentru energia electrică conţine 10 componente, dintre care preţul propriu-zis al energiei reprezintă doar 31%, potrivit datelor Transelectrica. Acest procent reprezintă o medie, în funcţie de coşul de energie de care beneficiaţi, în funcţie de zonă şi furnizorul ales. Restul componentelor sunt o suită de taxe şi tarife care măresc preţul curentului de trei ori, de la producător la consumator acasă. Din acestea trăiesc restul companiilor care aduc curentul de la producător la gospodărie şi statul, care îşi ia partea sa din taxe şi impozite.