Numărul pensionarilor din ţara noastră, în scădere
În primul trimestru din acest an, numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5.375.000 de persoane, în scădere cu 58.000 de persoane comparativ cu perioada similară din 2013, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Din numărul amintit, pensionarii de asigurări sociale reprezintă 99,9 la sută.
În ceea ce priveşte pensia medie de asigurări sociale de stat, aceasta a fost, în perioada menţionată, în valoare de 845 de lei, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (678 de lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.068 de lei în municipiul Bucureşti). Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost de 72,9 la sută în totalul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,1 la sută.
Ministrul Fondurilor Europene este optimist
Deşi în primele cinci luni ale anului nivelul de absorbţie al banilor europeni a fost sub aşteptări, la finalul anului obiectivul de 3,5 miliarde de euro va fi atins, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. “Sunt multe facturi care nu ajung încă la noi din partea marilor companii de lucrări, în special la Mediu şi la Transport. Vom avea discuţii cu toate firmele de construcţii şi cu cei care supervizează aceste lucrări, pentru a vedea exact care sunt cauzele”, a declarat Teodorovici. Acesta a adăugat că “sunt companii care au licitat cu preţuri foarte mici. Mai mici decât ar fi putut să fi făcut aceste lucrări, motiv pentru care acum efectiv sunt blocate. Un alt motiv este că unele companii au dispărut şi atunci am mers către subcontractori să termine contractele. O să modificăm legislaţia pe achiziţiile publice pentru a evita astfel de situaţii”.
Produse româneşti, prezentate la Târgul din Beirut
Ministerul Economiei a organizat, împreună cu Asociaţia producătorilor de materiale de construcţii din România, prima participare a ţării noastre cu pavilion naţional la Târgul internaţional “Project Lebanon 2014”, care s-a desfăşurat la începutul acestei luni, la Centrul expoziţional BIEL din Beirut.În standul României, amenajat pe o suprafaţă de 84 mp, au expus şapte firme reprezentative din domeniul producţiei de materiale de construcţii. Participarea ţării noastre a constituit o bună oportunitate pentru a contacta reprezentanţii marilor companii implicate în proiecte de construcţii civile şi industriale, restaurări şi modernizări, care utilizează materiale aflate în mare parte în gama produselor româneşti expuse la târg. La ediţia din acest an a “Project Lebanon 2014” au expus peste 400 de companii din 18 ţări, dintre care 12 au fost prezente cu pavilioane naţionale.














