Toate cele 64 de meciuri de la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia vor fi transmise în exclusivitate de TVR. În cele 32 de zile de Campionat Mondial de fotbal, defăşurat în perioada 12 iunie-13 iulie, TVR va dedica peste 420 de ore sportului rege, fie că este vorba despre transmisiuni în direct ale partidelor de fotbal, fie că este vorba despre studiouri de dezbatere conexe transmisiunilor directe.

TVR 1 şi TVR HD vor avea cele mai multe ore de program de la evenimentul verii – câte 200 de ore fiecare, iar TVR 2 va aloca peste 20 de ore transmisiunilor sportive. Integral şi în direct, internauţii vor putea viziona Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014 online pe platforma video a TVR+, care este disponibil şi pe mobil şi pe tabletă.