C. Dumitru

Dintr-o clipă de neatenţie, un tânăr în vârstă de numai 18 ani a căzut de pe schelă, de la o înălţime de circa 4 metri, în timp ce lucra la o casă aflată în construcţie. Acest accident de muncă a avut loc pe 4 iunie a.c., la o clădire din apropierea benzinăriei Jet Oil (Cartierul Malu Roşu). În urma căzăturii, tânărul s-a ales cu o fractură a antebraţului drept, cu multiple escoriaţii faciale, dar şi cu un traumatism cranio-facial minor, motiv care a necesitat transportarea pacientului la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după cum ne-a declarat dr. Mădălin Ipatie, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Prahova.
La locul accidentului s-a prezentat şi o echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, pentru a afla circumstanţele în care s-a produs acest eveniment nedorit, inclusiv dacă tânărul era sau nu angajat cu forme legale. “Din păcate, prea multe informaţii legate de acest caz noi nu vă putem oferi, ci Poliţia. Şi asta întrucât lucrările de construcţii se executau în regie proprie, deci pe o proprietate privată, unde noi nu avem competenţa legală de a face verificări, ci doar în incinta societăţilor comerciale. Nici dacă tânărul avea ori nu încheiat contract individual de muncă nu am putut afla,deocamdată, deoarece acesta nu avea asupra sa niciun document de identitate, pentru a putea face verificări. Aşadar, acest dosar se află în cercetările Poliţiei, iar dacă aceasta ne se va solicita sprijinul, ne vom conforma”, ne-a precizat Constantin Stoica, inspectorul şef adjunct al ITM Prahova.