Cristina Dobre

Ca în fiecare an, în contextul marcării Zilei Internaţionale a Copilului, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Prahova a realizat un control tematic privind respectarea prevederilor legale la comercializarea jucăriilor. Cu această ocazie au fost verificaţi 16 operatori economici atât din Ploieşti, cât şi de pe raza judeţului. Ca urmare a acestui control au fost constatate mai multe nereguli. Printre acestea s-au numărat comercializarea unor jucării de tip Yo-Yo şi arc luminos care prezentau pericol de ştrangulare pentru utilizatori, cu atât mai mult cu cât nu existau nici informaţii referitoare la grupa de vârstă a utilizatorului şi nici avertismente, precum şi comercializarea unor jucării ale căror etichete privind prezentarea acestora şi instrucţiunile despre folosire nu erau traduse în limba română. De asemenea, s-au mai depistat şi jucării – căluţi, ponei de pluş – care prezentau păr care se desprindea cu uşurinţă de pe produs, constituind un real pericol, în cazul copiilor mai mici existând riscul de sufocare, iar în cazul celor mai mari puful putând fi inhalat şi astfel să ajungă în plămâni. S-au mai descoperit la vânzare şi jucării făcute în China din material plastic ce nu aveau pe etichetă informaţii cu instrucţiuni de utilizare sau avertismente specifice. Şi, nu în ultimul rând, în alte cazuri lipseau informaţiile cu privire la denumirea comercială a jucăriilor, denumirea producătorului sau/şi a importatorului, adresa poştală a sediului social, caracteristicile esenţiale ale jucăriilor. Pentru toate aceste nereguli, comisarii CJPC au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 91.500 de lei, fiind totodată dispusă măsura de oprire temporară de la comercializare pentru jucării în valoare totală de 17.770 de lei, precum şi oprirea definitivă de la comercializare pentru jucării în valoare totală de 1.040 de lei.