Cristina D.

Cele mai grave inundaţii din acest secol continuă să provoace pagube incomensurabile în Balcani, respectiv în Serbia şi Bosnia-Herţegovina. Având în vedere această situaţie, Crucea Roşie Română a lansat un apel umanitar de urgenţă pentru a veni în sprijinul celor afectaţi. Astfel, persoanele care doresc şi pot să dea o mână de ajutor pot face donaţii online pe www.crucearosie.ro, direct în contul ”Inundații Balcani” deschis de Crucea Roșie Română – RO48BRDE410SV17672254100. Tot pentru a sprijini victimele inundaţiilor, fiecare persoană care doreşte poate trimite şi un sms la numărul de telefon 8829 (2 Eur/sms) în toate cele trei linii de telefonie mobilă – Cosmote, Orange şi Vodafone. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. Iar în reţelele Cosmote şi Orange, pentru cartelele preplătite, e bine de ştiut că TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Crucea Roșie Română pune la dispoziția celor care vor să susțină apelul umanitar de urgență şi numerele de telefon 021.317.60.06 sau 0743.042.252 la care se pot solicita informații suplimentare. Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru completarea necesarului de alimente, apă, pături și produse de igienă.
Tot în acest context, recent, preşedintele Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană, a avut o întâlnire cu ambasadorul Bosniei-Herţegovinei, E.S. Duško Kovacevic, dar şi o discuţie cu Ivana Isidorović – consulul Serbiei la Bucureşti, pentru a identifica necesarul populaţiei afectate din cele două ţări şi căile prin care Crucea Roşie Română şi românii pot veni în sprijinul acesteia. Din depozitul central al Crucii Roşii Române au fost deja direcţionate către zonele afectate produse de primă necesitate: 500 saci de dormit, 200 pături şi 100 perechi cizme. De asemenea, Crucea Roşie Română este pregătită şi pentru o eventuală intervenţie pe teritoriul țării noastre dacă cotele apelor Dunării vor creşte.