Contractul-cadru privind asistenţa medicală şi pachetul de bază, care se aplică din 1 Iunie, aduc mai multe noutăţi, printre care faptul că peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital, ci în ambulatoriu, iar cinci boli cronice vor fi gestionate de medicii de familie, a spus preşedintele CNAS.
„Aşa cum este pachetul de servicii de bază revizuit, dar şi contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia, care vor intra în vigoare la 1 Iunie 2014, putem spune că am ajuns la o formă optimă. Concret, va fi mutat centrul de greutate de la spital la ambulatoriul de specialitate, astfel încât cazurile care se rezolvau în spitalizare continuă să fie rezolvate în ambulatoriu, pacienţii să efectueze analize, iar acestea să poată fi interpretate şi să primească tratament de la medicul din ambulatoriu”, a declarat ieri preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi.
Potrivit preşedintelui CNAS, această formă finală a noului pachet legislativ a fost negociată, ajungând deja în forma finală, astfel încât după 25 mai va putea începe contractarea de servicii cu furnizorii.
Potrivit lui Ţibichi, prin noul pachet de servicii, medicii de familie vor gestiona cinci boli cronice, respectiv hipertensiunea arteriară, diabetul zaharat de tip II, boala cronică de rinichi, bronho- pneumopatia obstructivă cronică şi astmul bronşic.
„Pentru cele cinci boli cronice, vom da posibilitatea medicilor de familie să facă mai multe analize. Numărul de analize de laborator şi investigaţii de radiologie a crescut, sunt reglementări cine poate prescrie şi cine nu. O altă componentă foarte importantă este serviciul de prevenţie, care a fost regândit pe categorii de vârste. El a adăugat că, odată cu punerea în aplicare a noului cadrul legislativ, respectiv la 1 Iunie, intră în vigoare şi dosarul electronic al pacientul.














