Fl. Tănăsescu

Și în anul acesta se anunță pentru judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești un volum de muncă mai mare decât media altor instanțe similare în grad din țară. Astfel, potrivit ultimelor date oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 17 aprilie 2014, pe mesele magistraților de la instanța ploieșteană au ajuns, pentru soluționare, 3.772 de noi dosare civile și penale.
Dintre acestea, cele mai multe cauze deduse judecății au primit judecătorii de la Secția I civilă ( 1.718 dosare), în vreme ce la Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal au fost repartizate 1.292 de cauze. În schimb, la Secția Penală pentru cauze cu minori și familie, numărul dosarelor intrate în intervalul 1 ianuarie – 17 aprilie 2014 se ridică la 762 de dosare.
Pentru soluționarea dosarelor există un număr de aproximativ 50 de judecători, același ca și la sfârșitul anului trecut.
Reamintim că, în anul 2013, pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti au ajuns 23.202 dosare, cu peste cinci mii mai multe în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului anterior, iar cele mai multe dosare le-au avut de soluţionat judecătorii de la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (14.799 de cauze), urmaţi de colegii lor de la Secţia I civilă (5.541 dosare) şi de judecătorii de la Secţia Penală (2.862 de cauze).
Potrivit conducerii instanţei ploieştene, creşterea, în cursul anului trecut, a numărului de cauze care au ajuns pe masa judecătorilor a fost determinată, printre altele, şi de schimbările legislative înregistrate. Același lucru este destul de probabil că va fi invocat și la sfârșitul acestiui an, dacă ținem cont numai de ultimele modifări aduse Codului Penal. De asemenea, mai trebuie precizat și că unul dintre factorii care împietează asupra desfășurării în bune condiții a actului de justiție se referă la condițiile din sediul în care judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești își desfășoară activitatea, acestea nefiind tocmai optime derulării actului de justiţie.